Fertilizarea gazonului

Fertilizarea

• este una din cele mai importante operaţii pentru întreţinerea unui gazon
• depinde de calitatea solului, compoziţia gazonului, desimea plantelor,
frecvenţa tunsului
• fertilizarea are drept scop susţinerea nevoilor în elemente nutritive ale
ierburilor gazonului.
• gazonul este alcătuit din amestecuri şi fiecare specie poate avea o reacţie
diferită la dozele folosite, influenţând structura covorul vegetal.
• ierburile de gazon fiind graminee, au nevoie de azot, fosfor, potasiu, calciu,
magneziu, sulf şi microelemente.
• azotul este „elementul motor al gazonului”
• azotul în cantitate suficientă stimulează creşterea, influenţează pozitiv
sănătatea, vigoarea şi culoarea plantelor.
• în lipsa azotului frunzele se îngălbenesc, la început cele mai mature, este
stânjenită lăstărirea şi creşterea rădăcinilor.
• excesul de azot, respectiv o ”intoxicare cu azot” are drept consecinţă
reducerea vigorii plantelor, a rezistenţei la stres (boli, secetă, ger) şi o
modificare a culorii în sensul închiderii acesteia
• fosforul, prezent în ţesuturile tinere şi seminţe este necesar plantei în
primele stadii de dezvoltare, prezenţa lui favorizând dezvoltarea rădăcinilor.
• lipsa fosforului produce o tendinţă de răsucire a frunzelor şi o închidere a
culorii, inclusiv formarea de pigmenţi în ţesuturile foliare.
• potasiul are rol în asimilaţia clorofiliană favorizând sinteza, migrarea şi
acumularea glucidelor în frunze.
• măreşte rezistenţa plantelor la boli, ger, secetă şi toleranţa la trafic.
• lipsa potasiului se evidenţiază printr-o slabă densitate a covorului vegetal.
• calciul este indispensabil pentru creştere. Lipsa lui determină reducerea
creşterii rădăcinilor şi apariţia de pete necrotice pe frunze.
• magneziul intră în componenţa clorofilei şi favorizează migrarea fosforului.
Carenţa lui determină o diminuare a culorii verzi a frunzelor. Carenţa
magneziului poate apărea în cazul unui exces de potasiu şi invers.
• sulful este element component al unor proteine. Prezenţa lui ridică rezistenţa
la ger şi diminuează atacul unor boli.
• microelementele (Fe, Zn, Co, Mn, B, Mo) au un rol important în
metabolism. Carenţele primare sunt rare în sol. Dar carenţa poate apărea în
cazul unor condiţii defavorabile absorbţiei lor.
• în aplicarea îngrăşămintelor sunt două elementele esenţiale: tipul de gazon
şi menţinerea echilibrului dintre speciile componente.
• ex.: o fertilizare excesivă cu azot duce la eliminarea din amestec a speciei
Festuca rubra, în favoarea gramineelor mai rapace, mai agresive.
• pentru dezvoltarea sistemului radicular este necesară asigurarea în toamnă
cu elementele fertilizante utile.
• pentru pornirea rapidă în vegetaţie primăvara, orice gazon trebuie fertilizat
cu azot primăvara cât mai devreme.
• fosforul şi potasiul se recomandă a se aplica toamna, prin împrăştiere
uniformă pe cuvertură.
• pentru a asigura o creştere bună a plantelor şi o culoare optimă gazonului,
ţinând cont de tipul amestecului, frecvenţa tunderii, de irigare, fertilizarea cu
azot trebuie făcută în mai multe etape.
• se recomandă aplicarea la maximum la 6-7 săptămâni
• în funcţie de destinaţia gazonului, se recomandă următoarele modalităţi de
fertilizare:
• – pentru terenul de golf de 4-5 ori pe an;
• – pentru peluze ornamentale de 3 ori pe an;
• – pentru spaţii verzi publice de 2 ori pe an.
• cantităţile ce se aplică trebuie să compenseze elementele nutritive eliminate
prin tundere.
• o reţetă universală pentru fertilizare nu se poate da întrucât un rol esenţial îl
joacă şi solul pe care s-a amplasat gazonul, fertilizarea de bază, frecvenţa şi
înălţimea tunsorii şi evident opţiunea proprietarului.
• oricând se observă o „foame” a plantelor pentru azot, imediat trebuie
aplicată o fertilizare urmată de irigare.
• aplicarea îngrăşămintelor se face manual sau mecanic. Pe suprafeţe mici,
gazonul ornamental de lângă casă, se poate face prin împrăştierea cu mâna.
Pe suprafeţe mai mari se folosesc diferite utilaje.
• Irigarea
• este o operaţie indispensabilă pentru buna reuşită a gazonului.
• cantitatea de apă aplicată trebuie să fie optimă, fără exces sau deficit.
• exigenţele care se cer în privinţa irigării sunt legate de frecvenţa şi
momentul irigării, norma de irigare, calitatea apei şi sistemul de irigare, dar
şi asigurarea unei irigări cât mai uniforme.
• nu trebuie neglijat solul şi capacitatea acestuia de a reţine apa.
• frecvenţa irigării depinde de condiţiile de climă. Aportul de apă adus cu
fiecare irigare trebuie să fie suficient pentru a asigura o umectare a solului
pe 20 cm. Dacă nu se umectează solul la această adâncime, atunci sistemul
radicular devine mai puţin profund ceea ce are consecinţe nefaste asupra
perenităţii.
• excesul de apă duce la o aerare necorespunzătoare a solului, ceea ce creează
condiţii improprii speciilor semănate şi determină apariţia unor specii
higrofile (Cyperaceae, Juncaceae).
• norma de irigare şi frecvenţa udărilor depind de sol, temperatură,
precipitaţii, înălţimea şi frecvenţa de tundere.
• când solul la suprafaţă este uscat trebuie să intervenim cu irigarea, nu trebuie
aşteptat până când plantele suferă.
• în general, după tuns şi îndepărtarea resturilor este bine să se aplice o
irigare, la fel şi după aplicarea îngrăşămintelor.
• se recomandă ca irigarea să se efectueze seara şi noaptea, când evaporarea
este aproape nulă. Ideală este irigarea de dimineaţă când plantele încep să
asimileze şi când necesitatea de apă este maximă.
• cea mai bună metodă de irigare este prin aspersiune.
• reglarea aspersoarelor trebuie făcută în aşa fel încât irigarea să fie cât mai
uniformă pentru a asigura uniformitate gazonului.
• există diferite tipuri de aspersoare funcţie de suprafaţa de irigare.
Aerisirea sau decompactarea gazonului
• compactarea gazonului se realizează în primul rând datorită traficului şi are
ca efect reducerea circulaţiei apei şi aerului în sol, dezvoltarea
necorespunzătoare a rădăcinilor şi reducerea vitalităţii plantelor.
• operaţiunile de aerare trebuie făcute de două ori pe an, primăvara şi
toamna, cu maşini/utilaje speciale.
• Combaterea bolilor şi dăunătorilor gazonului
• având în vedere faptul că la gazon interesează foarte mult valoarea estetică,
orice boală sau dăunător determină efecte negative pronunţate.
• fertilizarea şi umiditatea pot favoriza dezvoltarea bolilor.
• întârzierea tunderii creează un mediu propice pentru atacul unor boli
criptogamice.
• cele mai importante boli sunt: rugina coronată a raigrasului şi păiuşului
înalt (Puccinia coronata), rugina neagră a gramineelor (Puccinia
graminis), rugina galbenă a gramineelor (Puccinia striiformis), făinarea
gramineelor (Erysiphe graminis), firul roşu (Laetisaria fuciformis),
fuzarioza (Microdochium nivale), furca de tors a gramineelor (Epichlowe
typhina) ş.a.
• dintre dăunători se evidenţiază viermele sârmă (Agriotes sp.), puricii
(Phylotretta vittula, Chaetocnema aridula) ş.a.
• funcţie de dăunător se adoptă metoda adecvată de combatere: biologică,
mecanică, culturală sau chimică.
rugina coronată a raigrasului şi păiuşului înalt
Pata brună (Rhizoctonia solani )
la Agrostis stolonifera

 

sursa: univagro-iasi.ro